5 arbori de excepție, cu care vei face impresie

Oricine are grădină, își dorește ca aceasta se fie cât mai frumoasă, ba mai mult decât atât, să fie specială, deosebită, aparte. Cu toții dorim să ne mândrim cu plantele care o compun. Ei bine, Sweet Garden vă propune câteva sugestii, cu ajutorul cărora vă veți face remarcați fără îndoială. Pe lângă toate celelalte frumuseți pe care cu siguranță deja le-ați plantat în curte, vă prezentăm 5 arbori cu care veți atrage invidia vecinilor, dar și pe a vizitatorilor: arborele de mătase, arborele pagodelor, arborele Iudei, arborele prințesei și arborele de gumă.

Arborele de mătase

Arborele de mătase sau Albizia julibrissin, pe numele său științific este o alegere mai mult decât inspirată, dacă visezi la o grădină cu aer tropical. În prezența sa te vei simți în propria curte, ca într-o vacanță exotică. Efectul său decorativ este imens. Formează o coroană mare, mai ales când ajunge la maturitatea deplină. Se dezvoltă destul de mult pe orizontală, luând parcă forma unei umbrele. Frunzele sunt penate, elegante, asemănătoare mimozei și se închid la lăsarea serii sau atunci când plouă. În general, acestea au o nuanță plăcută de verde, dar există și varietăți a căror frunze sunt de culoare ciocolatie. Însă partea cea mai atrăgătoare a arborelui de mătase o constituie florile. Acestea sunt rozalii, parfumate și au un aspect pufos, greu de descris în cuvinte. Ca amplasament, iubește locurile însorite, luminoase.

Arborele pagodelor

Arborele pagodelor sau Ginkgo biloba este o bijuterie a naturii, greu de ignorat. Nu este pretențios, se adaptează cu ușurință climatului urban, motiv pentru care îl putem întâlni și în parcuri, nu doar în grădini. Are origini asiatice și un aspect aparte, cu iz exotic. Decorează prin aspectul său general, dar și în detaliu, prin frunzișul de un verde mediu, sub formă de evantai. Ceea ce uimește este faptul că toamna, foliajul capătă o culoare galben-aurie, cu totul remarcabilă, vizibilă chiar și de la distanță. Este un arbore longeviv. Se spune că există exemplare care au peste 1000 de ani. Se amplasează în locuri însorite, luminoase, dar le tolerează și pe cele parțial umbrite. Cu toate că are un efect decorativ incredibil, Arborele pagodelor se consideră că este și o prețioasă plantă medicinală, datorită proprietăților sale. Acestea sunt cunoscute și utilizate de către chinezi, din cele mai vechi timpuri. În farmacii, putem găsi comprimate, tincturi, capsule sau siropuri. Gingko biloba este cunoscut pentru acțiunea pe care o are asupra circulației sângelui, pe care o îmbunătățește semnificativ, ajută la îmbunătățirea memoriei, reglează metabolismul, combate depresia etc.

Arborele Iudei

Arborele Iudei are un bogat efect ornamental. În limbaj științific, Cercis este un gen de plante care face parte din familia Fabaceae, ce înglobează subfamilia Cercidoideae. Genul cuprinde mai multe specii. Se evidențiază prin coroana largă, puternic ramificată pe care o formează, dar mai ales prin intermediul florilor intens colorate, care apar înaintea frunzelor, la rândul lor decorative prin forma aproape rotundă. Florile sunt asemănătoare celor de salcâm și se prezintă grupat, iar momentul în care-și fac apariția reprezintă un spectacol vizual incredibil, de la care cu greu îți poți lua ochii. Abundența lor este copleșitoare. Se poate planta solitar, dar și în grupuri. Este estetic atât în grădini, dar cu mare succes poate ornamenta și parcuri. În urma florilor, își fac apariția fructele sub forma unor păstăi lungi, verzi, care ulterior capătă nuanțe maronii și conțin semințe. Se amplasează în locuri luminoase, însorite.

Arborele Prințesei

Arborele prințesei sau Paulownia tomentosa are creștere foarte rapidă și un efect decorativ ieșit din comun. Spectaculozitatea lui constă atât în aspectul său general, cât mai ales prin detaliile care îl compun: frunzele mari, sub formă de inimă și evident, florile mov-albăstrii, cu totul deosebite ca formă, parfumate, grupate în ciorchini lungi și eleganți. Acestea apar înaintea frunzelor. Se poate planta atât în grădini, cât și în parcuri. Ca amplasament, preferă locurile luminoase, însorite. La maturitatea deplină, poate atinge înălțimi de până la 15-20 m. Vara, oferă umbra mult râvnită, astfel că sub imensa lui coroană, ne putem feri de razele arzătoare ale soarelui.

Arborele de gumă

Arborele de gumă, științific vorbind poartă denumirea Liquidambar styraciflua, face parte din categoria foiaselor și este extrem de elegant prin portul său. Decorează locul în care este plantat prin coroana sa destul de amplă, bogată, neregulat piramidală, dar în special prin frunzele deosebite, formate din 5 lobi. Acestea oferă privirii un spectacol vizual incredibil, mai ales toamna, când capătă intense nuanțe intense de: portocaliu, ruginiu, roșu, purpuriu sau chiar violet, pe alocuri. Farmecul acestui joc de culori este greu de egalat sau de ignorat. Este o comoară în orice grădină sau parc. Ca amplasament, preferă locurile luminoase sau parțial umbrite. La maturitatea deplină, poate atinge 20 m, înălțime.

Indiferent de alegere, nu puteți da greș. Prezența acestor arbori în orice grădină este o plăcere vizuală. Nu doar voi veți rămâne impresionați de aspectul lor, ci și cei care vor veni în vizită. Cu siguranță, veți fi indiviați.

              


1