« Înapoi la pagina precedentă

Măceș (Rosa canina) în ghiveci

Cod: 13688


Măceșul, cunoscut și sub denumirea de rug sau trandafir sălbatic este o plantă perenă, de tip arbustifer, extrem de îndrăgită datorită multiplelor sale calități. Prezintă interes din punct de vedere ornamental, pomicol și horticol. Decorează prin aspectul său general, dar și în detaliu, prin florile delicate, rozalii, cu stamine galben-aurii dispuse central. Arbustul are o statură destul de impunătoare, bine ramficată la bază și formează o tufă bogată, care prezintă spini pe tulpini și ramuri. . De departe, principalul motiv pentru care este iubit măceșul sunt fructele pe care le produce din abundență. Acestea au formă elipsoidală și sunt de culoare roșie. În general, acestea se lasă la uscat după recoltare, în acest fel conservându-i-se cel mai bine proprietățile. Un preparat des întâlnit prin cămările noastre este gemul de măceșe, acesta fiind unul extrem de fin și gustos.Totodată, din aceste fructe mai putem face sirop, ceai sau chiar și vin. Au o uriașă valoare nutrițională, iar consumul lor are un efect benefic asupra sănătății noastre. Conțin vitamina C, B1, B2, K, precum și pectine, taninuri, acizi organici, magneziu, fier etc. Contribuie la întărirea sistemului imunitar, au efect energizant, vitaminizant, antiinflamator, antibacterian, stimulează pofta de mâncare și digestia etc. Arbustul se amplasează în locuri însorite și se adaptează în general, oricărui tip de sol. Este rezistent la temperaturi scăzute sau ridicate, dar și la poluarea specifică zonelor urbane. Se poate planta solitar sau în grup. 
 


Momentan nu este disponibil

  
Perioadă de plantare: martie - noiembrie


  
Perioadă de coacere:
nov - nov
  
Cerinţe faţă de amplasament: Lumină, soare

  
Mărimea la livrare: 50/70 cm

  • Plantele din ghivece pot fi plantate în grădină în orice perioadă a anului, excepţie făcând perioada geroasă când pământul este îngheţat.
  • Săpăm o groapă ceva mai mare decât mărimea ghiveciului şi-o udăm bine de tot.
  • Apăsăm pereţii ghiveciului, astfel încercând să scoatem planta.
  • Nu se curăţă rădăcinile de pământ, se pune planta împreună cu acesta în groapa de plantare, apoi se pune un strat de pământ deasupra şi se udă bine.
  • Măceşul se acomodează la aproape orice tip de sol, dar cel mai bine se dezvoltă pe sol uscat, nisipos, distanţa minimă de plantare: 2 m.
  • În condiţii de secetă se asigură umiditatea corespunzătoare.
  • Pentru fructificare mai bună se administrează anual îngrăşământ.
  • La exemplarele bătrâne primăvara se recomandă tăiere de rărire.
  • Dacă observaţi semne de boală la plante adresaţi-vă unui magazin fitosanitar.

Produse recomandate


Produse similare

0