Fructul pasiunii, pentru o grădină cu iz exotic

Într-o grădină, multe plante își pot găsi loc , desigur în funcție și de spațiul avut la dispoziție. Dintre toate exemplele pe care le-am putea da, de această dată ne oprim la o frumusețe cățărătoare, cu iz tropical - Passiflora, dar nu una oarecare, ci una care pe lângă frumusețea florilor, ne încântă și din punct de vedere gustativ, prin roadele pe care le produce.

 

De Passiflora, cu siguranță ați mai auzit, mai ales dacă sunteți iubitori de plante și de grădinărit în general. O astfel de  minune a naturii, nu te poate lăsa indiferent. Este absolut imposibil. Passiflora, în limbaj comun, mai este cunoscută și sub denumirea de: Floarea pasiunii, Floarea patimilor sau Coroana lui Iisus. Din punct de vedere botanic, Passiflora este un gen de plante cu flori, ce face parte din familia Passifloraceae și cuprinde peste 400 de specii, majoritatea cățărătoare, dar și sub formă clasică arbustiferă sau chiar arbori. După cum spuneam, există numeroase specii, dar dintre toate acele sute, doar câteva zeci au fructe comestibile, aproximativ 15% și variază ca formă, culoare, mărime și gust.

Fructul pasiunii este acela pe care noi îl cunoaștem sau l-am văzut cel mai des în supermaket, la raionul dedicat fructelor exotice. I se mai spune maracuja și este rodul unui soi de Floarea Pasiunii, mai precis Passiflora Edulis, pe numele ei științific. Planta, la fel ca ”surorile sale” este un  atu în orice grădină, nu doar prin faptul că  este roditoare, ci și din punct de vedere decorativ. De ce spunem asta? Pentru că ceea ce au în comun, toate soiurile de Passiflora este frumusețea aparte a florilor, acestea nu au egal și nu pot fi confundate cu altceva. 


Aspectul plantei

Planta este cățărătoare, are creștere rapidă și aduce un aer tropical în orice grădină ar ajunge. Alpinistă fiind este clar că îi plac înălțimile, deci cu suportul potrivit se va putea întinde în voie, arătându-și frumusețea. După cum spuneam anterior, înainte de a ne bucura de recoltă, îi vom admira superbele flori, caracteristice genului botanic. Acestea sunt destul de greu de descris, au un aspect aparte, inconfundabil și nu prea au termen de comparație, așa că oricine alege să o planteze în curtea sa, va ieși din mulțime.  

Totuși, dacă ar trebui să le asemănăm cu alte plante, am putea spune, că cele față de care se aproprie cât de cât, într-o oarecare măsură sunt anumite soiuri de clematite. Însă Passiflora este mult mai complicată de atât, prin construcția florilor sale. Un șir de petale albe, cu vârfurile ascuțite sunt decorate cu un inel format din filamente extrem de subțiri, mov la bază și albe în rest, încrețite la capete. Din mijlocul acestora, se evidențiază stilul cu trei sigmate, înconjurat de 5 stamine, galben-verzui. 

Fructul – aspect, gust, întrebuințare

Fructul are formă relativ rotundă și o coajă destul de groasă, mov sau galbenă, în funcție de soi. Miezul este unul gelatinos-suculent, galben-verzui, ce învelește multe semnițe negre. Gustul dulce-acrișor, ușor acid ne dă de înțeles că fructul pasiunii este plin de vitamine. 

Să știți că fructul pasiunii este extrem de versatil, putând fi consumat în diverse moduri: atât crud, cât și prin preparare termică. Este delicioasă o salată de fructe cu un mic accent gustativ, de fructul pasiunii sau o limonadă devine rapid una specială, dacă are și aroma acestuia. Deserturile pot fi decorate cu fructul pasiunii, un cheesecake este un deliciu incredibil dacă are un jeleu sau topping din maracuja. Însă de aroma lui vă puteți bucura și în alte prăjituri, la fel de bine cum vara, vă puteți răcori cu o înghețată de fructul pasiunii. 

Beneficii 

Acest fruct interesant are un profil nutrițional deloc de neglijat. Ascunde la interior, o adevărată colecție de vitamine, abundă în antioxidanți, este o sursă excelentă de fibre, are un indice glicemic scăzut, îmbunătățește sensibilitatea la insulină.  Conține un nivel ridicat de Vitamina A, C și B6, apoi potasiu, magneziu, calciu, fosfor, fibre, niacină etc. Consumul acestuia are un impact benefic asupra sănătății noastre și duce la o stare de bine, la un nivel ridicat de energie, la întărirea sistemului imunitar, a vederii, a digestiei, crește rezistența oaselor, contribuie la sănătatea pielii, reduce anxietatea, curăță vasele de sânge, reduce tensiunea arterială, susține sănătatea inimii etc. 


1