Replantarea plantelor din ghiveci (fructiferi sau ornamentali)

Plantele din ghivece/containere pot fi plantate în grădină în orice moment al anului (excepţie face perioada de îngheţuri) deoarece acestea sunt deja înrădăcinate.

De ce este mai bine să achiziţionăm plante în ghiveci?

Plantele crescute în ghiveci sunt un ajutor pentru noi din partea producătorilor, deoarece aceste plante sunt deja bine înrădăcinate, aşa-zis gata "prinse", pornite în vegetaţie trebuie doar să le replantăm în locul lor definitiv. Nu pierdem timpul cu seminţele care cresc sau nu, cu plantele în repaus vegetativ sau cu butaşii - acest risc este preluat de producători, în acest caz vedem deja planta în dezvoltare. Dacă replantarea este făcută corespunzător prinderea lor este garantată 99,99% .

Cum să plantăm?

 - alegem locul de plantare în funcţie de nevoile plantei faţă de lumină şi sol.

 - săpăm o groapă ceva mai mare decât ghiveciul şi-o udăm bine de tot.

 - putem folosi un îngrăşământ, direct sub rădăcină, asta va ajuta pe termen lung la dezvoltarea plantei, conţinând substanţe nutritive cu eliberare lentă.

   - pentru a scoate planta din ghiveci apăsaţi pereţii ghiveciului. Dacă planta iese cu greu, atunci aşteptaţi un pic până se usucă pământul din el.

   - este foarte important să NU scuturaţi rădăcina de pământ, puneţi planta împreună cu acesta în groapa de plantare, apoi acoperiţi-o cu pământ şi udaţi-o bine.

   - dacă imediat după plantare urmează o perioadă mai secetoasă, în funcţie de necesităţile plantei, udaţi-o regulat.


Dacă aveţi nevoie de alte sugestii sau sfaturi privind plantarea, îngrijirea plantelor vă rugăm contactaţi-ne cu încredere!



0