La comenzi de peste 399 LEI beneficiezi de transport GRATUIT!    * * *     La comenzi de peste 200 LEI îți dăruim un mix de bulbi cadou!
La comenzi de peste 399 LEI beneficiezi de transport GRATUIT!    * * *     La comenzi de peste 200 LEI îți dăruim un mix de bulbi cadou!

Ce facem cu frunzele căzute?

Odată cu venirea toamnei, grădina se umple de frunze căzute și, inevitabil, ne întrebăm ce putem face cu ele. În loc să le considerăm pur și simplu deșeuri, putem profita de ele în mai multe moduri. Frunzele căzute pot rămâne pe sol, unde se vor descompune treptat, îmbogățind solul acolo unde au căzut, sau se pot aduna pentru a fi transformate în compost sau în mulci.


Toamna se strâng toate frunzele sau se pot lăsa pe sol?

Răspunsul depinde de locul în care au căzut, dar și de starea frunzelor:

• Sub arbuști, pe straturile cu perene și în jurul pomilor pot rămâne. Acolo protejează rădăcinile de îngheț, păstrează umiditatea și hrănesc viața din sol. Un strat de 5-10 cm este suficient.

• Pe gazon, un strat gros de frunze blochează lumina și aerul, iar iarba se îngălbenește și poate putrezi în timpul iernii. Aici merită să fie strânse sau mărunțite cu mașina de tuns.

• Pe alei și terase trebuie curățate din motive de siguranță. Frunzele ude sunt alunecoase, iar sub ele se adună mizerie și mușchi.

• Frunzele provenite de la plante bolnave nu trebuie să ajungă în compost sau mulci, mai ales dacă prezintă pete, putregai sau alte semne clare de boală. În acest fel se reduce riscul ca agenții patogeni să rămână în grădină și să afecteze plantele în sezonul următor. Frunzele cu probleme se strâng și se aruncă la gunoiul menajer. 


Idei practice pentru toamnă


1. Compostare
Una dintre cele mai bune utilizări ale frunzelor căzute este transformarea lor în compost de frunze. Pentru aceasta, frunzele se adună separat, într-un recipient sau într-un sac potrivit. Este important să nu fie lăsate să se usuce complet, deoarece descompunerea are nevoie și de umiditate. De asemenea, grămada se întoarce din când în când, ca să primească aer. La final se obține un material închis la culoare, bogat în materie organică, care poate fi folosit pentru îmbunătățirea solului sau ca mulci. Dacă compostul este obținut doar din frunze, procesul este lent și poate dura aproximativ 1-2 ani, în funcție de tipul frunzelor și de condițiile de descompunere.

Frunzele căzute pot fi adăugate în compost mixt, de preferat mărunțite, și amestecate cu materiale mai umede și mai bogate în azot, cum ar fi resturile vegetale din bucătărie, resturile de plante din grădină sau iarba proaspăt tunsă. În acest fel, descompunerea va fi mai echilibrată.

2. Mulci 
Frunzele mărunțite sau pe jumătate descompuse sunt un mulci bun. Ele reduc evaporarea apei din sol, limitează apariția buruienilor, protejează rădăcinile superficiale de ger, se descompun încet și îmbogățesc solul cu materie organică.

Se pun în strat de 5-10 cm, cu grijă să nu atingă direct tulpina plantei. Lângă trunchi sau lângă tulpinile arbuștilor se lasă un spațiu liber de câțiva centimetri, altfel umezeala stagnantă poate favoriza putrezirea.

3. Protecție pentru plantele sensibile la ger
Plantele mai puțin rezistente pot beneficia de un strat de frunze uscate adunat la bază, peste care se poate pune o pânză de protecție. Frunzele sunt luate ușor de vânt, așa că merită fixate cu ramuri sau cu o pânză sau alt material respirabil.

4. Adăpost pentru micile viețuitoare din grădină
Frunzele adunate ce rămân adunate peste iarnă într-o mică grămadă ajută ariciii și insectele benefice, deoarece acestea iernează în stratul de frunze. O grămadă la marginea grădinii, sub un gard viu sau în spatele unui tufiș este suficientă.

5. Umplutură pentru straturi înălțate
La un strat înălțat nou, frunzele pot intra în straturile de jos, alături de crengi și resturi lemnoase. Se tasează în timp, iar în câțiva ani devin pământ fertil. Frunzele se pun la bază, nu la suprafață, și trebuie acoperite cu straturi de pământ și compost.


Întrebări frecvente

Trebuie strânse toate frunzele căzute din grădină?
Nu. Frunzele sănătoase pot fi lăsate în anumite zone ale grădinii, unde se vor descompune treptat și vor adăuga materie organică solului. Este recomandat însă să se îndepărteze stratul gros de frunze de pe gazon și ca frunzele să fie strânse de pe alei și terase.

Se strâng frunzele de pe gazon? 
Dacă formează un strat gros, frunzele trebuie îndepărtate, deoarece pot afecta gazonul prin reducerea luminii și a circulației aerului. Frunzele mărunțite, în cantități mici, pot fi însă lăsate pe gazon pentru a se descompune treptat.

Se pot composta acele de la conifere?
Acele de pin, molid sau tuia se descompun greu și au reacție ușor acidă. În cantități mici pot intra în compost, dar sunt mai potrivite ca mulci pentru plante iubitoare de sol acid, precum afinii, azaleele, rododendronii sau hortensiile.


Pot folosi frunzele de nuc în compost sau ca mulci?
Cu precauție. Frunzele de nuc conțin juglonă, o substanță care inhibă creșterea unor plante sensibile, precum roșiile, cartofii, merii, hortensiile sau azaleele. Se pot composta, dar separat sau în proporție mică, iar compostul se folosește abia după maturarea completă. Ca mulci proaspăt nu se recomandă lângă plantele sensibile.

Când e cel mai bun moment pentru a strânge frunzele?
Când căderea frunzelor s-a încheiat sau a trecut de jumătate, într-o zi uscată. Frunzele ude și lipite de sol se strâng mult mai greu.







0