Grădina în luna august. Scurte îndrumări

August este ultima lună a verii, căldura devine mai suportabilă și încă mai putem merge în vacanță. În limbaj popular, i se mai spune Gustar, deci e clar o perioadă cu recolte de tot felul. Cu toate că încă nu gândim la muncă, prin grădină tot mai trebuie să punem osul la treabă.

Ce avem de făcut?

Desigur, totul depinde de dimensiunea spațiului exterior și de ceea ce avem prin el. Dacă v-ați limitat doar la gazon și la câte-un ghiveci cu flori, pe ici pe colo, prea mare lucru nu veți avea de făcut. Însă pentru ceilați, care ați plantat tot felul de frumuseți și bunătăți, e cazul să aruncați un ochi asupra lor.

Dacă aveți legume, ar fi indicat:

- să continuați udatul (nu în exces, dar asigurați-vă că plantele nu suferă de lipsa apei)

- să continuați fertilizarea legumelor care necesită acest lucru

- să începeți recoltarea cartofilor (odată ce frunzișul și tulpina încep să se ofilească). La fel, puteți recolta fаѕоlеа boabe și mаzărеа, (реntru a evita ѕраrgеrеа tесіlоr, respectiv împrăștierea pe ѕоl a boabelor acestora); castraveții (până nu devin prea mari), morcovii, gogoșarii, ceapa, vânăta, prazul etc.

- să aveți în vedere spațiul pe care îl veți aloca depozitării legumelor recoltate. Acestea trebuie să fie curate, uscate, întunесоаѕе și răcoroase. Aici ne referim la: ceapă, usturoi, cartofi, sfeclă, morcovi, pătrunjel rădăcină, țelină etc. Un astfel de loc poate fi o pivniță.

- să culegeți semințele plantelor precum: mărarul, feniculul, chimenul etc. și să le puneți la uscat, la soare.

- să continuați recoltarea constantă a dovlecilor

- să vеrіfісați vаrzа, deoarece pe frunzе se poate ascunde așa numita omіdă а verzei, care ar trebui îndepărată (manual sau cu ajutorul unui insecticid special conceput în acest sens)

- să recoltați plantele aromatice, în primul rând pentru a le încuraja creșterea în viitor, dar mai ales pentru că sunt o sursă naturală de a da savoare preparatelor culinare, pe perioada anotimpului rece. După recoltare, spălați-le, lăsați-le la uscat, apoi depozitați-le în pungi de hârtie sau borcane închise ermetic. În egală măsură, le puteți conserva prin congelare, în special mărarul și pătrunjelul. Prin uscare, se comportă foarte bine: cimbrul, cimbrișorul, busuiocul, oregano-ul, rozmarinul, salvia, tarhonul, leușteanul, menta, dafinul etc.

Dacă aveți viță de vie, pomi și arbuști fructiferi:

- pregătiți-vă de recoltat, dar în prealabil pregătiți recipientele și amenajați spațiile de depozitare. Există mulți pomi fructiferi a căror roade pot fi culese în luna august: pruni, piersici, nectarini, unele soiuri de meri, peri etc. Sortați atent fructele, înainte de a le depozita și asigurați-vă că nu au urme de boală ori dăunători. Printre arbuștii fructiferi care rodesc în această perioadă se numără diverse soiuri de: mure, coacăze, aronia, frăguţa cu gust de zmeură (Rubus illecebrosus) etc.

- dacă aveți viță de vie, răriți frunzele, acolo unde constatați că sunt prea multe, pentru ca soarele să poată ajunge la struguri. În cazul anumitor soiuri timpurii, de masă, dacă sunteți siguri că au ajuns la coacerea deplină, puteți să le recoltați ciorchinii.

În sectorul dedicat plantelor ornamentale:

- asigurați-vă că plantele sunt corespunzător hidratate, să nu sufere din lipsa apei (totuși încă este vară). Udarea ar fi indicat să se facă dimineața sau seara, pe răcoare.

- curățați plantele de frunzele uscate sau care prezintă urme de boală. Îndepărtați capetele florale ofilite sau uscate ale acelor tipuri de plante, care necesită acest lucru.

- recoltați semințele anumitor plante. Fiți pe fază, s-ar putea ca vântul să le împrăștie înainte ca voi să le strângeți. Depozitați-le în locuri răcoroase, ferite de umezeală.

- dacă aveți gazon, nu uitați de el. Tundeți-l regulat, dar nu foarte scurt și mențineți-l hidratat, mai ales în perioadele secetoase.

Alte activități, aferente plantelor: îngrijirea curții și a spațiului înconjurător.

- în afara întreținerii rondurilor de flori, straturilor perene, bordurilor, plivirea buruienilor, recoltatul legumelor/ fructelor, o curte necesită și alte activități. Așadar, ce mai e de făcut? Ei bine, reparați gardul dacă necesită sau întăriți-l, dacă observați semne de slăbiciune. Recondiționați, reparați sau înlocuiți uneltele uzate sau deteriorate.

- dacă aveți iazuri, concentrați-vă și asupra lor, curățați-le periodic de buruieni, alge sau alte plante invazive, frunze uscate sau insecte care plutesc deasupra apei

- în cazul în care aveți compost, nu uitați de el, acesta trebuie întors constant, în fiecare lună, pentru a-l aerisi și a-i accelera descompunerea

- faceți planuri pentru toamnă. În cazul în care aveți de gând să faceți anumite modificări, acum aveți timpul necesar pentru a face măsurători și gândiți-vă la toate lucurile de care aveți nevoie pentru ideile voastre și acționați în consecință. Dacă v-ați propus să construiți ceva informați-vă înainte și pregătiți-vă cu tot ceea ce ține de asta: de la cum trebuie să arate, la specialiști, materiale necesare etc.

- gândiți-vă la toate plantele pe care doriți să le achiziționați, astfel încât atunci când sosesc să știți exact ce și unde amplasați, luând în calul necesitățile fiecăreia în parte. Faceți-le din timp loc, pregătiți-l astfel încât la momentul oportun, doar să le plantați.

                 


0