Îngrijirea grădinii în prima lună de vară
A sosit și Iunie - prima lună de vară! Zilele devin tot mai calde, soarele prinde putere pe zi ce trece, iar plantele din grădină trebuie îngrijite în funcție de aceste schimbări specifice anotimpului cald.
Am selectat cele mai importante lucrări tipice începutului verii, ca grădina să fie sănătoasă și plină de viață:
• Dacă nu plouă mai multe zile la rând și suprafața solului se usucă, nu uitaţi să udaţi plantele nou plantate, deoarece rădăcina lor nu este încă destul de adâncă pentru a absorbi apa din straturile mai joase.
• Tăiaţi florile ofilite ale trandafirilor până la lăstarul cu cinci frunze. Acest lucru îi va ajuta să înflorească şi mai mult.
• Plantele perene de primăvară ale căror flori s-au ofilit deja trebuie tunse şi aranjate: unele se vor retrage în sol şi anul următor vor înflori din nou, altele vor ornamenta prin frunziş pe perioada următoare.
• Bulbii de flori plantați toamna (lalele, narcise, zambile, crocus) trebuie scoși din pământ în luna iunie pentru ca bulbii să se poată odihni pe timpul verii. Păstrați-le într-un loc uscat, răcoros și întunecat până la toamnă, când se pot planta din nou!
• În locurile rămase libere din grădină mai puteţi adăuga plante comercializate la ghiveci. Plantarea este recomandată dimineaţa sau mai spre seară.
• Dăunătorii pot ataca grădinile în această perioadă. Verificaţi plantele, pomii şi arbuştii fructiferi şi dacă este cazul adresaţi-vă unei farmacii fitosanitare pentru combaterea acestora.
• Dacă este posibil, colectaţi apa de ploaie şi utilizaţi-o pentru udarea plantelor acidofile.
• Dacă este nevoie, proptiţi plantele cu tulpină înaltă şi fragilă!
• A sosit şi perioada de tundere în verde şi legarea viţei de vie.
• Puteţi să efectuați rărirea fructelor la pomii fructiferi (măr, păr, cais, piersic) pentru a avea fructe mai mari şi mai gustoase. Dacă aveţi multe fructe pe un pom mai tânăr, acesta nu va reuşi să crească şi să hrănească toate fructele. În plus de asta, greutatea lor va rupe crengile pomilor, de aceea este recomandată rărirea acestora.