Plantarea ”la înălțime”

În momentul în care avem o grădină, mii de gânduri și idei ne trec minte. Ne dorim să avem de toate în ea: flori de diverse forme și culori, arbuști decorativi și fructiferi, pomi fructiferi, ba chiar și legume. Ne tot gândim ce și unde să plantăm, să arate ca-n revistele de specialiate.

Apoi, ne dăm seama că acest lucru este de cele mai multe ori imposibil. De unde atâta spațiu? Iar apoi, încep compromisurile.

Ei bine, noi avem pentru voi, o sugestie: straturile ridicate sau așa-numitele ”raised beds.” De ce merită să avem așa ceva în grădina noastră?

Grădinăritul în acest fel presupune cultivarea plantelor la o oarecare înălțime desupra solului. Reprezintă o variantă excelentă pentru o gamă extrem de largă de plante: de la legume, fructe, plante perene, arbuști decorativi de talie joasă și multe altele.

Avantaje? Multe, dar noi ne limităm azi doar la câteva:

 - Economia de spațiu. Cu toții ne dorim plante cât mai multe și diverse, dar atunci când nu dispunem de prea mult spațiu, acest concept se dovedește a fi perfect. Asta pentru că, pe o suprafață restrânsă, deasupra nivelului solului, la aceeași înălțime sau pe etaje, încap mult mai multe soiuri. Implicit fiind la înălțime, plantele vor beneficia de o expunere mai bună la soare, vor respira mai ușor și se va evita astfel umezeala care duce la aparțiția anumitor boli.

- Puteți controla mai bine calitatea solului și drenajul. Nu mai depindem de solul din grădină, ci putem chiar noi realiza compoziția acestuia. Putem umple straturile sau ”paturile” cu un sol îmbogățit cu îngrășământ și materii organice excelente pentru dezvoltarea optimă a rădăcinilor plantelor. Reușind să controlăm calitatea solului, evităm și compactarea acestuia. Putem gestiona cu o mai mare ușurință udarea, mai ales în vreme de secetă când este nevoie de o hidratare mai deasă.

 - Al treila avantaj ar fi unul vizual, dar și ergonomic. Lăsați imaginația să se joace. Puteți realiza tot felul de forme și folosi diverse materiale pentru a construi astfel de ”paturi.” Cu cât este mai neobișnuită forma, cu atât este mai plăcută ochiului. De la forme clasice: rotunde sau pătrate, la spirale, semilune, trepte, piramide, triunghuri etc. Le puteți realiza din piatră, lemn, cărămidă, unități turnate din beton, plăci de pavaj sau tot felul de alte materiale ... după imaginație și posibilități.

Această modalitate de plantare este ergonomică, motiv pentru care va fi și ușor de întreținut. Oferă un tip de grădinărit mult mai prietenos și plăcut, care ne scutește de aplecări dese sau statul în genunch, ambele chinuitoare de cele mai multe ori. Deci și șalele voastre vor fi ferite de efort. :)

Puteți crește aproape orice fel de plante în astfel de paturi ridicate, cum ar fi: legume, arbuști fructiferi, plante erabacee, perene, arbuști ornamentali mici, adică de talie mai joasă etc.

Deci, sintetizând toate cele de mai sus, grădinăritul pe straturi ridicate prezintă avantaje multiple: spațiu eficient folosit, estetică, control asupra calității solului, un drenaj mai bun, întreținere mai facilă și ergonomică, o temperatură mai ridicată a solului etc. 

Ce ziceți? Luați în calcul această variantă super la-ndemână, de cultivare? 

          


0