3 sfaturi pentru grădinari începători

Nu există o muncă mai frumoasă ca grădinăritul. Practic nu simți că lucrezi, iar satisfacțiile sunt enorme și nenumărate. Deci oricine se poate apuca oricând de o astfel de ”treabă.” Multe persoane visează cu ochii deschisi la o grădină colorată, dar se sperie crezând că nu sunt capabile singure să transforme visul în realitate. Nu este deloc așa. Te afli la început de drum?

            Trebuie să ții cont de niște aspecte extrem de importante. Necesitățile plantei, amplasamentul, hrana, hidratarea optimă, atenția ...

            Iată câteva sfaturi vitale, de care trebuie să ții cont înainte de a te apuca de treabă:

            Amplasamentul este foarte important – soare, umbră, semiumbră. O floare iubitoare de soare nu se plantează la umbră sau invers, doar pentru că acolo ni se pare că ar arăta bine. Este adevărat că soarele are un rol deloc de neglijat în creșterea plantelor întrucât dezvoltarea lor se bazează pe fotosinteză; însă dacă nu ții cont de tipul plantei și necesitățile acesteia, nu vei face altceva decât să-i garantezi și grăbești sfârșitul.

            Hidratarea  – La fel ca noi, plantele au nevoie de apă, însă udarea trebuie să fie adaptată nevoilor specifice fiecărui soi în parte. Trebuie evitat excesul pentru că acest lucru duce la putrezire; însă nici foarte rar căci astfel se vor usca – moderația în schimb este cheia succesului. Pentru a ști exact ce nevoie are fiecare plantă, o documentare prealabilă este esențială. De asemenea extrem de important este momentul zilei în care are loc udarea - dimineața sau seara - pentru că doar atunci ele își vor lua ușor cantitatea de apă necesară unei dezvoltări armonioase.

            Echiparea corespunzătoare – alegerea uneltelor necesare și potrivite este obligatorie. Dintre acestea amintim: stropitoarea, lopata, foarfeca de mână (chiar și una cu mâner lung), grebla, sapa, hârlețul. Fiecare dintre acestea ne ajută enorm în a lucra corespunzător, fiecare având rolul său bine definit. 

              


0