Top 5 cele mai parfumate plante de grădină!

O gamă variată de plante parfumate, poate transforma chiar și cele mai mici spații exterioare în plăceri senzoriale și oflactive.

Miresmele adaugă o dimensiune suplimentară grădinii, transformând-o într-un loc în care vrei să lenevești, îngăduindu-ți să simți mai degrabă, decât să te grăbești spre ușa din față. Utilizează plante care înfloresc în diferite perioade, pentru a-ți transforma curtea într-un paradis parfumat pe parcursul întregului an.

Plantează soiuri iubitoare de căldură, precum lavanda. Poziționează plantele care parfumează noaptea, aproape de terase sau ferestre, astfel încât să le poți savura mireasma, în timp ce te relaxezi, seara.

Iată câteva, dintre cele mai parfumate flori:

1. Lavandă – lavanda ne încântă cu florile romantice de la începutul lunii iulie, până spre sfârșitul lui septembrie. Acestea își păstrează parfumul chiar și după uscare, o perioadă îndelungată.

• se amplasează în locuri însorite, luminoase

• pentru frunziş şi înflorire bogată, se administrează anual îngrăşământ

• se plantează solitar sau în straturi perene

• se înmulțește prin semințe, butași sau marcotaj

• pentru creșterea și protejarea plantei, i se aplică tăieri de întreținere

                      

2. Caprifoi – florile ne încântă cu parfumul dulce, caracteristic în lunile iunie, iulie. În tradiția populară se spune că ocrotește locul unde este plantat.

• fiind o plantă cățărătoare are nevoie de un suport viguros, capabil să o susțină

• se poate planta în aproprierea ferestrelor pentru ca mireasma pătrundă și în interiorul casei

• ca amplasament, preferă locurile însorite, luminoase

• rezistă bine și în timpul iernii

          

3. Iasomie – soiurile de iasomie necesită îngrijire minimă, frunzele sunt de un verde crud, iar primăvara tufa este acoperită în întregime de nenumărate flori delicate și intens parfumate.

• se dezvoltă în general sub formă de tufă, dar există și soiuri cățărătoare sau pe tulpină înaltă

• are creștere rapidă și se întreține ușor, cu un minim de efort și atenție

• se recomandă plantarea într-un sol bine drenat

• preferă locurile însorite, unde poate beneficia de lumină.

                     

4. Liliac – parfumul clasic, dulce, de liliac este rareori găsit în grădinile moderne, mai ales în zonele cu climat cald; dar e comun în grădinile tradiționale din zonele cu climat mai rece. Acești arbuști rezistenți la ger se regăsesc într-o gamă variată de parfumuri.

• se amplasează în locuri însorite, luminoase

• se înmulțește prin semințe, drajoni și altoire

• soiurile de liliac preferă pământul umed

• are cerințe modeste cu privire la factorii de mediu

• este o plantă ușor adaptabilă

• în perioadele mai secetoase, necesită o udare corespunzătoare

          

5. Arbustul zânei – iarna, când majoritatea plantelor sunt adormite acest arbust ne încântă cu florile ca de ceară, de un galben pal, ce apar pe ramurile goale și strălucesc în lumina soarelui de iarnă. Acestea răspândesc un miros puternic, dulce.

• în lipsa unui sol bine drenat, frunzele i se vor păta şi se vor îngălbeni.

• se dezvoltă bine în sol acid

• nu necesită tundere

• se amplasează în locuri cu expoziție însorită

            


0