Totul despre Clematite
Nu ar trebui să existe grădini fără Clematite. Sunt extrem de atrăgătoare și au acest dar, de a împrăștia cu generozitate culoare în jurul lor. Fac asta în calitate de plante cățărătoare. Dacă ar fi să enumerăm câte soiuri există am sta mult timp la povești... de aceea, atunci când dorim să facem o astfel de achiziție, ne vine greu să ne limităm doar la unul singur.
Cum sunt și de unde provin?
Clematitele au origini asiatice, denumirea lor științifică fiind Clematis, dar în popor li se mai spune Curpen. Sunt plante cățărătoare, perene. Asta constituie un mare avantaj, pentru că le plantezi o singură dată, apoi, ani la rând te poți bucura de ele. Sunt extrem de îndrăgite întrucât înfloresc abundent, iar florile sunt extrem de atrăgătoare și variate ca formă, respectiv culoare.
Când, unde și cum le plantăm?
Perioada de plantare începe din luna martie și se încheie în octombrie-noiembrie, când solul începe să se răcească. Pentru a beneficia de spectacolul vizual pe care îl promit, prin aspectul lor trebuie să ținem cont de niște nevoi pe care le au.
Am putea spune că sunt puțin capricioase, plăcându-le deopotrivă soarele și umbra. Cum vine asta? Sunt iubitoare de lumină, însă doar cu partea superioară; baza tulpinilor trebuie ferită de razele solare directe. Pe acest principiu, există și un motto pe care Clematis-ul îl are: ”Cu picioarele la umbră și capul la soare.” Astfel că, ideal ar fi să aibă rădăcinile într-o zonă mai răcoroasă, în timp ce partea ”cățărătoare”, superioară a tijelor să se poată scălda în lumina soarelui. Puteți crea un astfel de loc așezând un arbust de talie mică, în fața unei Clematite. Solul pe care îl agreează trebuie să fie bine drenat, uşor nisipos, cu pH-ul destul de ridicat aproape alcalin.
Care este perioada de înflorire?
În funcție de soiurile alese, perioada de înflorire poate diferi. Noi vă sfătuim ca înainte de a vă achiziționa preferatele, să vă interesați în prealabil, asupra acestui aspect. Așa vă veți putea bucura de flori începând cu luna mai până toamna, în octombrie.
Aspect și îngrijire
Mai mari sau mai mici, cu frunze căzătoare sau nu, Clematitele uimesc prin frumusețea lor. Florile acestora sunt extrem de variate ca formă, dimensiune și culori. Astfel că, unele pot fi: mici, medii sau mari; simple sau duble; sub formă de steluțe, clopoței sau cupe; cu petale late, subțiri, ascuțite sau ușor ondulate. Cromatic vorbind, paleta de culori este extrem de vastă: de la alb la galben, roz, roșu, mov, violet, albastru; în nuanțe pale sau intense ori o combinație între cele două.
Există un aspect important de care trebuie să ținem cont: fiind o plantă cățărătoare, ea va avea nevoie de un sprijin. Acesta poate fi un spalier, o arcadă, un zid, ba chiar și un arbore sau orice alt suport pe care se poate întinde în voie.
Comparativ cu alte plante de grădină, Clematitelor nu li se administrează frecvent fertilizatori, căci acest lucru ar favoriza creșterea frunzelor, în detrimentul florilor și ar fi păcat.
Iarna, țijele se usucă, la majoritatea soiurilor. Ca urmare, pentru ca a nu suprasolicita planta se pot îndepărta crengile și frunzele uscate; deoarece primăvara, lăstarii noi apar la bază.
Dăunători. Situații care pot să apară frecvent. Posibile erori de cultivare.
- Dacă frunzele de la baza plantei sunt dințate, ca și cum ar fi fost mâncate de un dăunător cel mai probabil au fost atacate de melci sau limacși. Aceștia atacă cel mai des, lăstarii tineri. În acest caz se recomandă administrarea unor granule speciale împotriva acestora sau insecticid.
- Excesul de apă, poziționarea greșită sau plantarea într-un sol necorespunzător poate atrage după sine îngălbenirea frunzelor sau o creștere extrem de lentă.
- Seceta prelungită duce la răsucirea frunzelor, cu toate acestea este de evitat, excesul de umiditate.
- Frunzele vechi, de la baza plantei se ofilesc de cele mai multe ori. Dacă vă deranjează vizual, puteți masca acest ”defect” prin plantarea unor tufe de flori nu prea înalte.
Aspectul Clematitelor - indiferent că este unul elegant, diafan, delicat, ordonat sau rebel - va cuceri pe toată lumea. Spectaculozitatea unei astfel de plante este aproape de neegalat!
Găsiți oferta noastră de clematite aici: