Ce trebuie să ştim despre plantarea căpşunelor

Cultivarea căpşunelor în propria grădină este cea mai bună metodă prin care puteţi obţine fructe proaspete, gustoase şi sănătoase fără pesticide. Se plantează fie primăvara fie toamna.

Fiind nişte fructe extrem de delicioase și în acelaşi timp estetice, căpşunele constituie o variantă ideală pentru grădina dumneavoastră. Toată lumea le îndrăgește, în special copiii.

Alegerea plantelor

În funcţie de momentul fructificării, soiurile de căpşune se împart în trei categorii:

 - neremontante: rodesc primăvara sau la începutul verii (în funcţie de zonă) şi produc o singură recoltă pe an timp de două sau trei săptămâni. Fructele sunt mari şi recolta este abundentă.

 - semiremontante: rodesc primăvara şi la sfârşitul verii sau la începutul toamnei (în funcţie de condiţiile climatice). Producţia şi fructele sunt mai mici în comparaţie cu cele ale soiurilor neremontante.

 - remontante: rodesc în mai multe rânduri din primăvară până toamna târziu. Recoltele din punct de vedere al producției sunt variate, primele mai abundente după care producția scade. Pentru o fructificare mai bogată ele necesită îngrăşământ regulat şi multă apă pe timpul verii.

Pregatirea solului

Tipul solului este un aspect foarte important pentru căpşune. Acesta trebuie să fie bogat în substanţe nutritive, bine drenat, de preferat organic. Terenul nu trebuie să prezinte resturi de la culturile anterioare, buruieni şi denivelări.

Dacă veţi cumpăra plantele de la magazinele specializate, veți primi nişte rădăcini lungi cu o coroană mică de frunze. Rădăcinile trebuie plantate într-o groapă fix de dimensiunea lor, fiind necesar să stea drepte şi neîndoite în momentul introducerii lor în pământ.

Căpşunele se plantează în rânduri, pentru a putea fi uşor de recoltat. Distanţa pe care ar trebui să o lăsaţi între rânduri este de 70-90 de cm şi de 25-30 de cm între plantele de pe un rând.

Această distanţă este importantă întrucât le permite stolonilor să se dezvolte aromonios, fără să “fure” substanţe nutritive unii de la alţii.

Imediat după plantare, fiecare stolon trebuie udat bine. Dacă respectaţi aceste sfaturi şi vremea ţine cu voi, nu peste mult timp veţi culege câteva fructe rozalii de toată frumusețea. Cea mai bună recoltă se obţine în anul următor.

Plantarea căpşunelor nu este dificilă, iar plantele nu necesită o îngrijire aparte, mai ales dacă veţi folosi producţia doar pentru familie.

                     


0