Cum plantăm pomi fructiferi?

Se recomandă plantarea pomilor fructiferi, toamna – ba chiar şi la începutul lunii decembrie (dacă solul nu este îngheţat). Este foarte important, de altfel ca plantele cu rădăcină liberă, cum sunt şi pomii fructiferi să fie plantaţi începând din momentul în care şi-au pierdut frunzele.

Acest interval este influenţat de condiţiile meteo, dar de regulă are loc începând, cu mijlocul lunii octombrie. În această perioadă, pomii îşi pierd frunzişul, iar umiditatea pe care au acumulat-o se va retrage în rădăcini. În acest stadiu vegetativ sunt mult mai rezistenţi la plantare. Dacă nu îi privim cu ochii unui specialist pot părea simple ramuri uscate şi am putea crede că pomii nu sunt sănătoşi. Dar, dacă le zgâriem puţin tulpina, sub coajă ei trebuie să fie verzi, iar acest fapt ne va indica faptul că pomişorii noştri sunt viabili.

La sosirea coletului, de fiecare dată trebuie să verificăm dacă pomii primiţi sunt sănătoşi: să nu aibă rupturi sau răni vizibile, iar dacă sunt altoiţi, punctul de altoi să nu fie rănit. În cazul în care, totul este în regulă să căutăm cel mai potrivit loc din grădina noastră (adică să ţinem cont de suprafaţa necesară coroanei lor la maturitate).

Săpăm o groapă suficient de mare pentru rădăcina puietului. Deoarece, în această perioadă este încă neajutorat, puietul trebuie să fie sprijinit în dezvoltarea lui, cu administrarea de îngrăşământ pe bază de fosfor şi potasiu care se presară pe fundul gropii. În perioadele de secetă se recomandă udarea gropii de plantare.

Înainte de aşezarea puietului în groapă se pregăteşte rădăcina pentru plantare: se scurtează puţin rădăcinile dezvoltate (le împrospătăm astfel), iar cele mai subţiri (absorbante) nu se vor deranja.

Aşezăm apoi, pomul în groapa de plantare (să fim atenţi dacă pomul este altoit, în acest caz, punctul de altoi trebuie să rămână deasupra solului) şi acoperim groapa cu pământ. Apoi, udăm pomul cu apă din abundenţă şi apăsăm bine pământul din jurul tulpinii.

Puieţii tineri, relativ neajutoraţi se pot lega de un tutore, dar cei viguroşi vor rezista şi fără acesta. Pentru a ne proteja puieţii de rozătoare se recomandă folosirea unei plase protectoare care se aşază împrejurul tulpinii.

             


0