Înfrumusețați-vă grădinile cu dalii!

Când ne gândim la dalii, ne imaginăm niște plante cu flori colorate, variate ca formă. Ele sunt comorile de vară-toamnă ale grădinilor.

Aceste frumuseți cu nume de domnișoară, acaparează toate privirile, atât sunt de frumoase. Dacă cineva își laudă ”gherghinele” sau ”gheorghinele”, să știți că în realitate se referă tot la dalii, deoarece acestea mai sunt cunoscute și sub această denumire. La noi se plantează din cele mai vechi timpuri. Poate că-n zilele noastre și-au mai pierdut din notorietate, dar pe vremuri nu exista casă, fără dalii. Tot ce vă putem spune cu certitudine este că orice spațiu exterior devine mai prețios, în prezența lor. 

Când, unde se plantează? 

Ca o scurtă prezentare, Dalia sau Dahlia științific vorbind este o plantă perenă decorativă prin flori și se plantează cu precădere în grădini. Însă pentru cei care nu dispun de un spațiu generos, ci doar o terasă, o pot planta și într-un ghiveci, însă unul destul de generos. Dacă este prea mic, planta nu se poate dezvolta corespunzător și ar fi păcat. Pentru cei care nu știu exact cum se nasc daliile, le spunem că ele iau ființă din bulbi. Aceștia au un aspect mai mult decât interesant și practic sunt niște rădăcini tuberizate. Cu toate că depinde de soi, în marea lor majoritate au creștere înaltă. Astfel că, plantele pot ajunge la înălțimi cuprinse între 40-150 cm.

Superbele dalii înfloresc în toată splendoarea, de vara până toamna, însă pentru a ne bucura de frumusețea lor trebuie să le plantăm la momentul oportun și anume, primăvara. DAR numai atunci când nu mai există pericol de îngheț, iar temperatura solului (nu a aerului) are valori pozitive, adică  între 10-15 grade C. Plantarea propriu-zisă a bulbilor se face în gropi destul de adânci, (6-8 cm) dar având grijă ca vârful să rămână la suprafață. Totodată este important ca între plantele aflate pe un rând, să se păstreze o distanță suficientă (aprox. 30-40 cm), pentru o dezvoltare optimă. Ca amplasament au nevoie de locuri luminoase. Dar, dacă nu aveți încotro, le puteți planta și în zone parțial umbrite. Solul trebuie să fie fertil și bine drenat. Plăcându-le zonele cu soare ale grădinii, plantele suportă căldurile mari din timpul verii, însă au nevoie de o hidratare optimă. Tulpinile au creștere verticală, sunt viguroase, bogat ramificate și goale în interior. Frunzele sunt mari, dințate pe margini, de un verde plăcut la culoare. Un alt aspect important, de care trebuie să ținem cont este scoaterea din pământ a bulbilor, la sfârșitul toamnei și punerea lor la adăpost peste iarnă. Acest lucru este vital, pentru că nu prezintă rezistență la ger. Aceștia se depozitează într-un loc uscat și răcoros. Spre exemplu, îi puteți ține în: pivniță, cămară sau magazie. 

Starurile grădinilor de vară. Varietăți

Minunăția cu nume de domnișoară, își arată splendoarea de vara până toamna, perioadă în care are loc înflorirea. După cum spuneam la început, dalia se numără printre plantele cu cea mai mare varietate de forme și culori. Dintre toate acestea, enumerăm doar câteva:- simple: acestea au un singur rând de petale și sunt asemănătoare margaretelor - de tip anemonă: au două rânduri de petale, diferite ca formă: cele marginale sunt mai mari și alungite, iar cele centrale scurte, dese și înguste. - de tip cactus: sunt foarte căutate, datorită spectaculozității lor. Florile sunt mari, cu zeci de petale înguste, ce par niște țepi ascuțiți. Ies cu mare ușurință în evidență și pot fi monocrome sau multicolore. - cu guler sau collarette: au petale de diferite forme, unele mai mai late, altele inguste și scurte, dispuse pe două rânduri, iar din punct de vedere cromatic oferă un spectacol vizual incredibil.- pompon: acestea sunt de-a dreptul ravisante și au o denumire sugestivă. Frumusețea lor este greu de descris. Nouă ni se par perfecțiunea întruchipată. Sunt impresionante prin forma lor globulară și culorile dramatice, intense. - cu aspect ciufulit/franjurat: acestea au floarea mare, compusă din zeci de petale înguste și răsucite, intens colorate.- pitice: se disting de celelalte soiuri, tocmai prin dimensiunea lor mică. Pot fi divers colorate și sunt deosebit de drăgălașe, perfecte pentru cei care nu dispun de prea mult spațiu sau au doar o terasă ori un balcon.

Simbolistică și semnificații cromatice 

Probabil datorită nenumăratelor sale calități și a aspectului deosebit, Dalia este considerată a fi floarea recunoștinței și a respectului. Unii o văd ca pe un simbol al eleganței, demnității; în timp ce alții o consideră floarea iubirii și a dorului. Se mai spune că Dalia poate însemna o schimbare pozitivă, gratitudine, recunoștință, puterea de a ieși din mulțime, bunătate, angajament, onestitate, bun-gust etc. Totodată se spune că ar fi floarea celor născuți vara, respectiv toamna.  Însă nu doar planta în sine are diferite semnificații, cât și cromatica ei. Așadar, atunci când oferiți un buchet de dalii, în spatele gestului se poate ascunde un anumit mesaj, în funcție de culoarea/culorile aleasă/alese:

- Dalia roșie: simbolizează putere, tărie de caracter. Deci, în cazul în care aveți un prieten care este bolnav sau se recuperează în urma unei boli, îi puteți oferi un astfel de buchet. La fel și în cazul unei persoane care este pe cale să înceapă o nouă cale profesională. 

- Dalia albă: oarecum ușor de ghicit, aceasta este asociată cu ideea de puritate și inocență, dar în egală măsură înseamnă să nu-ți pierzi concentrarea, să rămâi focusat pe aspectele importante ale vieții. Este un excelent cadou pentru bunici, cu ocazia zilelor de naștere ale acestora sau pur și simplu, pentru a le aminti cât vă sunt de dragi. Petalele de un alb imaculat, te pot duce și cu gândul la inocența copiilor, ca urmare o astfel de dalie poate fi folosită sau dăruită cu ocazia unui botez sau unui nou-născut.  

- Dalia roz: este des asociată cu bunătatea, frumusețea feminină, grația. Astfel că, poate fi cadoul ideal pentru mame, surori, prietene sau colege cu ocazia zilei femeii, zilei onomastice sau de naștere.  

- Dalia mov: simbolizează regalitatea, demnitatea. Deci, poate fi cadoul perfect oferit unei persoane pe care o apreciați sau admirați.  

- Dalia verde sau albastră: semnifică un nou început sau o schimbare semnificativă în viață. Poți dărui un buchet cu astfel de dalii, unui prieten care se mută în casă nouă, care și-a schimbat recent locul de muncă sau a făcut o schimbare majoră în carieră, ba chiar și în cazul în care i se naște un copil etc. 

Scurtă îndrumare 

Atunci când vrem să ne bucurăm de frumusețea daliilor și în interiorul casei, încărcând o vază, cu cele mai frumoase exemplare, indicat ar fi să le tăiați la primele ore ale dimineții, deoarece în acel moment sunt mai puțin stresate de căldura de afară. Încercați să alegeți acele fire care tocmai au început să înflorească, nu pe cele deschise la refuz sau  în fază de boboc. 
Plantați dalii, nu veți regreta! 

               


0